Amirali Hajizadeh, unul dintre comandanții Gardienilor Revoluției din Iran, a declarat vineri că drona americană era escortată de un avion militar de transport P-8, care avea la bord 35 de militari americani. Avionul ar aparține Forțelor Navale din SUA.
„Alături de drona americană era și un avion P-8 care avea la bord 35 de persoane. Și acest avion a pătruns în spațiul nostru aerian și am fi putut să îl doborâm, dar nu am făcut-o”, a declarat Amirali Hajizadeh, citat de agenția Tasnim și de publicațiile Die Welt și Express.
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat doborârea unei drone militare americane care ar fi pătruns în spațiul aerian iranian, dar Comandamentul Central din SUA (CENTCOM) susține că aparatul de zbor se afla în spațiul aerian internațional, deasupra Strâmtorii Hormuz.
Vineri, autoritățile iraniene au prezentat imagini cu presupuse fragmente ale dronei militare americane de tip RQ-4A Global Hawk.
Iranul a comis o „foarte mare eroare” prin doborârea dronei militare americane, a declarat joi președintele Statelor Unite, Donald Trump, în contextul tensiunilor dintre Washington și Teheran.
„Iranul a comis o foarte mare eroare!”, a declarat Donald Trump prin Twitter. Ulterior, întrebat de jurnaliști, Donald Trump și-a nuanțat afirmațiile, sugerând că Teheranul ar fi putut doborî drona americană în mod accidental. „Poate că a fost cineva neglijent sau stupid, vreun general ori cineva”, a afirmat Donald Trump, citat de agenția Associated Press. Întrebat dacă Statele Unite vor riposta, liderul de la Casa Albă a precizat: „Veți afla”.
Relațiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancțiunilor impuse de Administrația Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Președintele SUA vrea limitarea activităților nucleare și balistice iraniene.